Isabelle și Bruno locuiesc la periferia unui orășel, într-o zonă definită doar de zgomotul trenurilor ce gonesc înspre sau dinspre oraș, de mașinile ce se pregătesc să intre pe autostrăzi și de ruinele unei foste zone urbane, cândva prosperă. Aici nimeni nu se oprește vreodată. Cei doi găsesc propriile modalități de a se adapta mediului care-i închide parcă într-o cușcă. Bruno (Guillaume Depardieu) intră cu încredere în casele oamenilor bogați folosindu-se de experiența pe care o are și fură, nu pentru a se îmbogăți ci pentru a supraviețui. Deși a mers la universitate, Isabelle (Florence Loiret Caille), provine din același mediu ca și Bruno. În ziua în care poliția mai are puțin și pune mâna pe el, Bruno fuge și o ia și pe Isabelle în mijlocul pădurii, unde cei doi se ascund și se iubesc, într-o ultimă încercare de a sta departe de violența lumii.